Adrian Dobre, candidat-surpriză la Primăria Ploiești? Iohannis îl susține, nu și PNL Prahova


PNL Prahova a ajuns în situația de a se război public cu proprii membri de partid. Adrian Dobre, ajuns în fruntea Primăriei datorită „reclamei” făcute de Andrei Volosevici, nu mai are susținerea partidului pentru un nou mandat, candidatul fiind de data asta… Volosevici. Cu alte cuvinte, s-a făcut rocada, însă nu știm cât de apreciată va fi „manevra” liberalilor de către ploieștenii nemulțumiți de activitatea lui Dobre.

Zilele trecute, primarul a mers în audiență la președintele Iohannis în condițiile în care acesta din urmă se pare ca l-ar prefera pe Adrian Dobre în locul lui Andrei Volosevici. Motivele? Greu de spus… Poate că Dobre face parte din zona liberală care îi susține pe Iohannis și Orban, în timp ce tabăra Volosevici ar avea obiecții cu privire la modul de guvernare păgubos, rezultat în pierderea procentelor de către PNL.

Cert e că la Ploiești, circul s-a mutat în Consiliul Local, acolo unde lui Adrian Dobre îi fac opoziție chiar colegii de partid.  Punctul culminant s-a înregistrat, vineri, când proiectele inițiate de Dobre au devenit ținta atacurilor consilierilor PNL. Iar de data aceasta nu doar proiectul legat de achiziționarea de autobuze a vizat motivul de scandal, ci și programul de investiții care ar urma să fie realizat de către operatorul care furnizează apă în Ploiești, propunerea liberalilor fiind de utilizare a sumelor necheltuite în 2019 pentru lucrări extindere rețele canalizare.

Se pare că Dobre nu este dispus să renunțe la bătălia pentru funcția de primar, iar întrebarea care stă pe buzele tuturor este: din partea cărui partid va candida Dobre?

Glasul Ploieștean

Next Post

Normele pentru redeschiderea creșelor și grădinițelor! Grupe cu mai puțini copii și program prelungit în aer liber!

mar iun. 16 , 2020
Părinții trebuie să depună cerere la unitatea de învățământ pentru primirea copilului în perioada de vacanță! Ministerul Educației și ministerul Sănătății au elaborat normele în baza cărora vor fi deschise creșele, grădinițele și afterschoolurile. Ordinele au fost trimise la publicare în Monitorul Oficial. Conform acestora, părinții care doresc să beneficieze […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds