Un protest în stradă, după oprirea alimentării cu apă caldă în Ploieşti, ar putea avea loc joi, timp de trei ore. Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Prahova a solicitat autorizaţie pentru miting din partea autorităţilor locale, fiind de aşteptat ca o decizie să fie luată miercuri. Preşedintele UAP Prahova, Eurgen Cristescu, […]
De astăzi este oficial! Constantin Budescu este, din nou, jucătorul Petrolului Ploiești, mijlocașul revenind, după mai bine de 11 ani, la clubul de la care a plecat către fotbalul mare. Jucătorul în vârstă de 33 de ani a semnat un angajament valabil pentru următoarele două sezoane. „Discuțiile au început de […]
Aleşii locali au aprobat, vineri, proiectul privind interzicerea parcării, pe timp de noapte, a dubelor, autobuzelor şi microbuzelor în parcările de la bloc din municipiul Ploieşti. Este interzisă parcarea acestor mijloace auto şi pe trotuare. În cazul în care deţinătorii parchează aceste vehicule la bloc, dar şi pe trotuare, în […]
Primăria Municipiului Ploiești a primit, în urma solicitării primarului Andrei Volosevici, clarificări în ceea ce privești decizia societății Termoficare Prahova SA de întrerupere a furnizării apei calde pentru efectuarea lucrărilor de reparații la CET Brazi. „Am luat act de propunerea societății de a închiria 2 cazane de apă fiartă pentru […]
Mai mulți cetățeni din municipiul Ploiești vor să știe dacă sunt sau nu racordați la centralele termice CT 23 August și CT Bucov, exceptate de la sistarea cu apă caldă menajeră. În urma anunțului Termoficare Prahova SA conform căruia noul operator ce furnizează agent termic în municipiul Ploieşti va sista […]
Ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor rămâne, de la 1 august, fără apă caldă pentru o perioadă de minim 30 de zile. Astfel, Termoficare Prahova SA, noul operator care furnizează agent termic în municipiul Ploieşti, anunţă sistarea furnizării de apă caldă menajeră, pentru o perioadă de minim 30 […]
Zile libere 2022. Românii vor avea parte de o nouă minivacanţă luna viitoare, august fiind şi lună de concedii. Astfel, salariaţii din România se vor bucura de o minivacanţă de trei zile libere, pentru că 15 august, atunci când este Adormirea Maicii Domnului, pică într-o zi de luni. Împreună cu sâmbătă […]
Compania aeriană germană Lufthansa a decis să anuleze ”aproape toate” zborurile pe care le avea programate miercuri în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol. Peste 130.000 de pasageri vor fi afectaţi ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Frankfurt şi a […]

