Premierul Florin Cîțu: Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi.
Revocarea a fost cerută de Florin Cîțu, după emiterea ordinului pentru schimbarea regulilor de carantinare.
Ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.
Documentul introduce un punctaj pe baza unei grile. Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori pot intra în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori.
Premierul Florin Cîțu nu și-ar fi dat acordul pe ordin, conform unor surse guvernamentale.
Vicepremierul Dan Barna spunea, în schimb, că ordinul este firesc, tehnic și necesar.
Barna ar prelua interimatul
Nu știm încă dacă Vlad Voiculescu va fi demis sau își va depune demisia de onoare. Dan Barna este cel care ar prelua interimatul de la Ministerul Sănătății până când coalitția va găsi un candidat perfect pentru acestă funcție.
Ştim că au fost scandaluri în ultima vreme, ministrul Vlad Voiculescu a fost arătat cu degetul şi au fost scandaluri inclusiv în interiorul Coaliţiei în ceea ce priveşte mandatul său şi gestionarea pandemiei, a incidentelor care s-au produs în ultima vreme.
A culminat cu decizia de aseară, acel ordin publicat în Monitorul Oficial care reglementează carantinarea localităţilor. Premierul Cîţu a spus că nu a ştiut nimeni în afară de secretarul de stat Andreea Moldovan şi Vlad Voiculescu despre acest ordin.