La data de 15 februarie 1945 a avut cel mai distrugător raid de bombardament aliat asupra Dresdei, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Acțiunea a fost efectuată de peste 1300 bombardiere grele ale Aliaților, care au aruncat peste 4000 de tone de bombe în urma cărora zeci de mii de oameni au murit, iar 90% din centrul orașului a fost distrus și odată cu el și un inestimabil patrimoniu arhitectural şi cultural.
Orașul Dresda, capitala Saxoniei, era înainte de război unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa, fiind renumit pentru palatele, catedralele, podurile, muzeele și parcurile sale, fiind supranumit „Florența de pe Elba”.
La data distrugătorului raid de bombardament din februarie 1945, orașul era plin de refugiații care veneau dinspre estul Germaniei, după ce Armata Roșie intrase deja pe teritoriu german și se găsea la circa 120 de kilometri de capitala Saxoniei.
Acest bombardament aerian a fost planificat minuțios pentru a se obține un maximum de distrugere, folosindu-se nu doar bombe explozive cu rol de distrugere a clădirilor, ci şi o imensă cantitate de bombe incendiare, care au transformat orașul într-o imensă torță, ce a generat cel mai mare număr de victime.
Bombele explozive provocau mai întâi spărturi în clădiri şi pulverizau geamurile, apoi cele incendiare făceau să se aprindă focuri gigantice care extinzându-se rapid din cauza curenților de aer din clădirile fără ferestre, generau așa numita „furtună de foc” ce distrugea totul în calea ei.
În această sinistră furtună de foc, pe străzile în flăcări a fost obținută o temperatură de peste 1000 grade Celsius, uriașa căldură fiind simțită chiar și de piloții de pe bombardierele aflate la câteva mii de metri deasupra orașului.
Mai mulți specialiști consideră atacul asupra Dresdei un caz de crimă de război, un atac nejustificat în urma căruia pierderile de vieți omenești au fost mult mai mari decât avantajele militare.
Estimările asupra pierderilor de vieți omenești din timpul acestui bombardament variază foarte mult, cei mai mulți dintre cercetătorii istorici afirmând că exista o cifra estimată între 25.000 şi 40.000 de morți, dar dincolo de aceste cifre, rămâne tragedia acestor victime şi experiența terifiantă încercată de toţi cei care au trăit acel înspăimântător bombardament.