Procurorii de la PCA Ploieşti și-au suspendat activitatea pe termen nelimitat


Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti reclamă „comportamentul neloial al puterii legislative şi executive faţă de principiile ce guvernează activitatea magistraţilor procurori”.

Aceştia susţin că propunerile de modificare ale Legii nr. 303/2022, afectează grav drepturile şi interesele legale, atât ale procurorilor, cât şi ale cetăţenilor, precum şi stabilitatea şi statutul magistraţilor procurori.

În acest context, procurorii de la PCA Ploieşti anunţă ca măsuri de protest, suspendarea pe termen nelimitat a activităţii de relaţii cu publicul, a activităţilor de urmărire penală care nu au caracter de urgenţă, precum şi participarea procurorilor doar în şedinţele de judecată care impun urgenţă.

„La data de 20.06.2023 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-au întrunit în Adunarea Generală, în cadrul căreia s-a luat act de comportamentul neloial al puterii legislative şi executive faţă de principiile ce guvernează activitatea magistraţilor procurori.

Lipsa transparenţei puterii legislative şi executive şi lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte propunerile de modificare ale Legii nr. 303/2022, afectează grav drepturile şi interesele legale, atât ale procurorilor, cât şi ale cetăţenilor, precum şi stabilitatea şi statutul magistraţilor procurori”, se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi de PCA Ploieşti.

Conform documentului citat, Adunarea Generală a procurorilor a decis, ca măsură de protest, suspendarea pe termen nelimitat a activităţii de relaţii cu publicul, a activităţilor de urmărire penală care nu au caracter de urgenţă, precum şi participarea procurorilor doar în şedinţele de judecată care impun urgenţă.

Totodată, au fost convocate Adunările Generale ale procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă Tribunalele Buzău, Dâmboviţa, Prahova şi Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Buzău, Râmnicu-Sărat, Pogoanele, Pătârlagele, Târgovişte, Găeşti, Pucioasa, Răcari, Moreni, Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte, Mizil şi Sinaia, în care s-a hotărât suspendarea pe termen nelimitat a activităţii de relaţii cu publicul, restrângerea activităţii de soluţionare a dosarelor penale care nu au caracter de urgenţă, raportat la starea de fapt, la cele în care s-au dispus măsuri preventive, precum şi participarea procurorilor doar în şedinţele de judecată care impun urgenţă.

Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat luni, referitor la legea pensiilor speciale, că ultima variantă este un impozit 15% pentru ceea ce depăşeşte salariul mediu net. El a precizat că mai sunt câteva lucruri de armonizat, iar marţi va mai avea loc o ultimă discuţie cu Comisia Europeană.

Glasul Ploieștean

Next Post

VIDEO: Marcel Ciolacu, prezență neașteptată la metrou: ce zic oamenii care s-au întâlnit cu premierul

mar iun. 20 , 2023
Premierul Marcel Ciolacu a preferat să se deplaseze cu metroul prin București. Plecând de la Guvern spre Ministerul Transporturilor, Ciolacu a luat metroul și a coborât la Gara de Nord. Premierul nu a trecut neobservat și mai mulți oameni s-au oprit să îi facă poze sau pentru a-și face selfieuri. Ciolacu a […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds