Autorităţile locale au decis demolarea şi, după caz, valorificarea sau casarea pavilioanelor din lemn din Piaţa Nichita Stănescu din Ploieşti, care au adăpostit ani întregi tarabele vânzătorilor de cărţi. Zona, cunoscută de ploieşteni după eticheta “la tarabe”, urmează să fie eliberată. Consiliul Local a aprobat astăzi un proiect de hotărâre […]

Primăria Municipiul Ploiești a câștigat finanțare maximă nerambursabilă din fonduri PNRR, de aproximativ 6,3 milioane lei, pentru realizarea unui management inteligent al intersecțiilor din municipiul Ploiești. Contractul de finanțare a proiectului a fost semnat, marți, 10.01.2023, cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației. Proiectul “Management inteligent al intersecțiilor din Municipiul […]

Mai mulți părinți care au copiii înscriși la școala gimnazială “Florin Comișel” din Ploiești reclamă zona insalubră de lângă școală. Școala gimnazială “Florin Comișel” din Ploiești este situată pe strada Jupiter, iar lângă aceasta se află o construcție părăsită. Din relatările părinților și a locuitorilor din zona menționată, în acea […]

Hale şi Pieţe vrea să acceseze un credit de aproximativ 375.000 de euro pentru susţinerea unor proiecte din lista de investiţii aprobată pentru 2022.. Consiliul Local Ploiești va decide luni  dacă este oportun acest lucru. Consiliul Local Ploiești va decide în ședința de luni a legislativului ploieștean dacă este oportun […]

Guvernul a alocat, ieri, suma de 726.600.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale din întreaga țară, printre care se regăsesc și aproape toate localitățile prahovene. Prin proiectele de hotărâre transmise de prefecturi, s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, […]

Primăria Municipiului Ploiești a încheiat, astăzi, contracte de lucrări în valoare de 4,5 milioane euro, pentru modernizarea sistemelor de iluminat public, aferente traseelor de tramvai 101 și 102. Primarul Andrei Liviu Volosevici a semnat cele două importante contracte de lucrări ce vor permite investiții importante în infrastructura străzilor pe care […]

Primăria Municipiului Ploieşti demarează investiţia „Străpungere strada Laboratorului în prelungirea străzii Gh. Gr. Cantacuzino, inclusiv deviere reţele tehnico-edilitare”. În cursul zilei de luni s-a procedat la predarea amplasamentului, în vederea începerii executării lucrărilor aferente obiectivului de investiţii respectiv. Lucrările vor fi executate de către S.C. ANDAUR CONSTRUCŢII S.R.L., în baza […]

Activitatea comercială din Halele Centrale se va relua, în condiții normale, începând de marți, 04 octombrie 2022. Municipalitatea ploieșteană, prin S.C. Hale și Piețe S.A., a derulat lucrări de igienizare și modernizare în incinta Halelor Centrale. Astfel, începând cu 19 septembrie a.c., s-au efectuat lucrări de igienizare, zugrăveli la cupola […]

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.