La 28 februarie 1913 s-a născut la Baia Mare Gheza Vida, marele sculptor român de talie europeană, autorul unor remarcabile monumente de for public:
Cea dintâi, telurică, are rădăcina în energia primară, forța brută, de început de Lume și a fost pusă în lumină prin lucrări reprezentând munca omului simplu cum sunt „Butinarul”, „Cosaș”, „La plevașcă”, „Mineri”, „Miner ghemuit cu lămpaș”, „În pădure”, „Muncitor forestier”, Monumentul Minerului din centrul orașului Baia Mare (1956) etc.
În această sferă a creației sale se încadrează lucrările eroice: „Balada lui Pintea” (1957), „Răscoala” (1958), „Horea, Cloșca și Crișan” (busturile scupltate în lagărul de la Gurs în 1939, dar și proiectul pentru monumentul de la Alba) și Monumentul ostașului român din Carei.
Ce-a de-a doua fascinație a lui Vida este mitologică, și cuprinde elementele cele mai arhaice ale folclorului maramureșean, în mijlocul căruia a trăit și a creat.
Vida întreprinde constant un foarte rodnic efort de cercetare și aducere la lumină a mitologiei populare, colorând-o cu o țesătură simbolică în operele: „Omul apelor”, „Omul nopții”, „Omul pădurii”, „Priculiciul minei”, „Solomonarul”, „Odihna” etc.
Pe această linie se înscrie și grupul statuar de la Moisei, precum și ansamblul intitulat Sfatul bătrânilor, amplasat în fața Palatului Administrativ din Baia Mare.
În „Monumentul de la Moisei” (1966), cele 12 coloane dispuse circular, reprezentând figuri de maramureșeni sau măști din mitologia locală, evocă masacrul de la Moisei comis la 14 octombrie 1944 de trupele horthyste aflate în retragere, în care au fost uciși 42 de localnici – români și evrei – pe motiv că ar fi fost partizani.
Marea sa capacitate de a observa și înregistra faptele și de a le proiecta într-o mare perspectivă o demonstrează compoziția „Sfatul bătrânilor” (1971). Artistul alege din viața satului un moment grav și solemn: bătrânii, așezați pe băncile de lemn, se sfătuiesc, dincolo de concretul vieții de fiecare zi, integrând parcă experiențele tuturor înaintașilor lor.
Dincolo de această fascinație a reprezentărilor fantastice, descoperim însă și nevoia de a înscrie tot ce aparține omului, în compoziții ca „Buciumașul” (1947), „Dans Oșenesc” (1947), „Țărancă cu coșul” (1942), „La fân” (1958), „Recolta” (1960) sau „Horitoarea” (1958), pentru că toate aparțin aceleiași viziuni, dominate de observarea unor crâmpeie de viață.
Materialul său preferat, lemnul, accentuează volumele și le dă pregnanță în spațiul pe care îl propune substanța operei, în același timp valorificând sobrietatea străvechimii.
Admirația sa pentru țăranii simpli – cu care dealtfel a lucrat împreună și s-a sfătuit la multe din operele sale – și pentru modul lor de viață în forma cea mai arhaică și mai curată a fost până la urmă izvorul de seve pentru creația sa de o forță copleșitoare.
Anul acesta, la 109 ani de la nașterea sa, îi evocăm personalitatea și creația artistică, amintind cuvintele sale: „Maramureșul m-a format ca om și ca artist. Îi rămân adânc recunoscător.”
În Piața Libertății numărul 17, în Centrul Istoric al municipiului Baia Mare poate fi vizitat Muzeul Memorial Gheza Vida, spațiul în care este reconstituit atelierul maestrului, cu numeroase sculpturi, desene, gravuri.
