Zoia Staicu (PNL) este cel de-al doilea viceprimar al Ploieștiului


Consiliul Local Ploiești a votat cu majoritatr de voturi numirea Zoiei Staicu (PNL) pe funcția de viceprimar al municipiului.

Staicu a fost director al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești.

Începând din 2001, Zoia Staicu a lucrat în instituții aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești – ADPP (actuala SGU) Ploiești, Serviciul Public Finanțe Locale, Poliția Locală Ploiești, șef serviciu la RASP și – în ultima perioadă – director al Regiei Autonome de Servicii Publice.

Conform ultimei declarații de avere, publicată pe site-ul RASP Ploiești, deține 13 terenuri agricole și intravilane, dintre care 12 în comuna Cornești – Dâmbovița, toate dobândite prin moștenire. Conform aceleiași surse, are un apartament de 80 mp în Ploiești, patru case de locuit în Cornești – Dâmbovița și un spațiu comercial în Ploiești, informează Prahovainfo.ro

Împreună cu familia, deține și trei autoturisme, potrivit declarației de avere completată în vara anului trecut. În funcția de director al RASP a încasat 153.653 de lei în anul anterior completării declarației, în timp ce soțul a câștigat 98.925 de lei ca salariat al Conpet. Acestor sume li s-au mai adăugat dividendele de la SC Stiv Prod SRL, în valoare de 38.456 de lei fiecare.

Glasul Ploieștean

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds