Eveniment cultural-istoric desfășurat în județul Prahova. Bustul lui Vlad Țepeș dezvelit în comuna Mănești


Azi, 29 mai 2022, în cadrul Programului Centenar a avut loc la Mănești (jud. Prahova) inaugurarea și sfințirea monumentului dedicat Domnitorului Vlad Țepeș, Martir și Erou Național.

La acest eveniment a participat un numeros public, printre care enumerăm: delegația condusă de doamna Diana Guba, pretor al sectorului Botanica din Chișinău (Republica Moldova), reprezentatul Instituției Prefectului Prahova, Emil Drăgănescu – subprefect, Consilierii Județeni – Rares Enescu, Ludmila Sfîrloagă, Andrei Țurcanu și Beatrice Gâjman, Vasile Diaconu – primarul comunei Măgurele și președinte al Asociației Comunelor din România filiala Prahova, Eugen Terteleac – președinte al Asociației Românilor din Italia, Mircea Cosma – președinte al Societății Cultural Istorice “Mihai Viteazul” Ploiești și director executiv al Asociației “Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, Constantin Stere – directorul Direcției Județene de Cultură Prahova, Constantin Nițoi – primarul comunei Mănești, Daniela Ștefan – viceprimar și Consilierii Locali ai comunei Mănești.

Au fost rostite alocuțiuni, care au elogiat personalitatea Domnitorului Vlad Țepeș și contribuția sa la stoparea extinderii Imperiului Otoman în Europa, fiind amintită și bătălia cunoscută sub denumirea „Atacul de Noapte” din vara anului 1462.

Au fost acordate: Diplome de Excelență de către Instituția Prefectului Prahova, Diplome de Excelență și plachete de către Consiliul Local și Primăria Mănești, Trofeul „Vlad Țepeș” și Diploma de Excelență de către Societatea Cultural Istorică “Mihai Viteazul” Ploiești.

Monumentul a fost finanțat de Consiliul Local și Primăria Mănești, cu sprijinul Asociatiei „Tinerii Talentați”, Mănești, Societatea Cultural Istorică “Mihai Viteazul” Ploiești și Comitetul Prahova pentru Centenar, sculptor Constantin Ionescu (Crocodilu’).

Sursa foto: Rareș Enescu

Glasul Ploieștean

Next Post

VIDEO Un bărbat a aruncat cu o prăjitură în celebra pictură Mona Lisa, în Muzeul Louvre

lun mai 30 , 2022
Pe rețelele de socializare au fost publicate duminică mai multe înregistrări video în care se vede cum un bărbat aruncă o prăjitură în geamul care protejează Mona Lisa, capodopera lui Leonardo da Vinci, expusă la muzeul Louvre din Paris. Evenimentele, relatate de cotidianul spaniol El Pais și de CNN Brasil, […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds