1

Așa cum Glasul Ploieștean a mai scris, în cartierul Enăchiță Văcărescu din Ploiești, în fiecare dimineață, participanții la trafic au nervii întinși la maxim. Ca și în celelalte dimineți, și în această dimineață, pe bucata de stradă de la intersecția str. Vitejilor cu str. Enăchiță Văcărescu până la intersecția str. […]

Sala plină de oameni din toate domeniile, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Într-o atmosferă de zi de sâmbătă, cu oameni de toate vârstele, din toate domeniile, de la directori din administrația locală, jurnaliști, până la membri de partid de la toate  partidele importante, dar și oameni neafiliați politic sau administrației […]

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, va lansa sâmbătă, 20 ianuarie 2024, la Ploiești, volumul „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. Evenimentul este organizat de către Asociația Proiectul România 2030, Editura Litera și Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” și va avea loc, începând cu ora 11.00, […]

Liderii coaliției de guvernare au convenit datele la care vor fi organizate alegerile pentru Parlamentul European – respectiv 9 iunie, când se organizează alegeri în toată Uniunea Europeană, dar și pentru alegerile locale. Dacă până acum era stabilită doar data la care românii vor ieși la urne pentru alegerea europarlamentarilor, […]

Florinela Georgescu, director de prognoză al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a explicat că, începând de luni, vremea se va schimba radical. Un ciclon polar va pătrunde în România, iar temperaturile vor scădea foarte mult și este foarte posibil să avem ninsori, dar și viscol extrem de puternic. „Este foarte important […]

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.