Sandra Izbașa cere să-i fie retras titlul de cetățean de onoare al Bușteniului. Marea campioană acuză implicarea imaginii sale în politică


Fosta mare gimnastă Sandra Izbașa renunță la titlul de Cetățean de Onoare al Bușteniului, deranjată fiind de folosirea imaginii ei în scopuri politice și după apariția unor informații false că ar urma să primească un teren în zonă.

„În atenția domnului primar al Orașului Bușteni, Corbu Mircea,

În calitatea de Cetățean de Onoare al orașului pe care îl conduceți, calitate dobândită în anul 2014, în timpul mandatului fostului edil al Bușteniului, Emanoil Savin, vă fac cunoscută decizia mea de a renunța la acest titlu din următoarele motive:

1. În spațiul public au apărut declarații și materiale de presă mincinoase care declarau faptul că am dobândit sau că urmează să dobândesc prin prisma calității de cetățean de onoare, un teren cu suprafața de 500 MP pe raza localității, informație total neadevărată.

2. Unul dintre puținele “beneficii” de care mă puteam “bucura” în acești 7 ani de zile era reprezentat de transportul public gratuit între localitățile Bușteni și Azuga, “gest” pe care prefer să îl “donez” persoanelor care au nevoie cu adevărat de acest lucru.

3. Asocierea imaginii mele cu numeroase campanii electorale, nu mă reprezintă, întrucât nu am și nu am avut niciodată niciun fel de apartenență sau implicare politică, indiferent de culoarea ei. Fotografiile publicate în spațiul public au fost făcute sub pretextul “arhivelor personale”, ulterior descoperind postarea lor în mediile online cu descrieri care sugerau susținerea mea politică față de unele persoane care urmau să candideze pentru diferite funcții publice, fără acordul meu prealabil, fapt ce mă dezonorează.

4. Timp de 7 ani de zile am servit promovării imaginii turistice a orașului Bușteni prin cesionarea pro bono a imaginii mele în scopul folosirii ei în mediul outdoor, prin afișarea fotografiilor pe bannerele din centrul orașului, această imagine fiind asociată în mod greșit cu unele “favoruri politice” de care aș fi beneficiat, un alt lucru total neadevărat.

5. Din respect pentru cetățenii Orașului Bușteni, plătitori de taxe și impozite, nu doresc asocierea titlului primit în anul 2014 cu propria-mi persoană întrucât simbolistica lui nu a adus, nu aduce în prezent și nici nu va aduce în viitor niciun serviciu nici mie, nici comunității sau orașului.

Aleg să iau această decizie din respect față de istoria localității Bușteni și a cetățenilor de bună credință care au nevoie de un alt tip de promovare și dezvoltare a localității și comunității lor, de rezolvarea problemelor pe plan intern și repoziționarea pe harta turistică a României și a Europei prin prisma tuturor posibilităților pe care Bușteniul și locuitorii lui le pot oferi turiștilor care vor alege să îi viziteze dar și pentru a renunța la orice asociere de tip politic care a existat sau care va mai putea exista și care nu îmi face cinste în niciun fel.

Promit că mă voi întoarce în Bușteni ori de câte ori voi simți nevoia să mă bucur de frumusețile locului, în calitate de cetățean obișnuit, nu în calitate de cetățean de onoare, fiindcă “onoarea” simt că mi-o dobândesc acum, prin această decizie, iar mai departe, dumneavoastră, cetățenii de rând, o veți consolida sau nu, în sânul comunității în care trăiți !

Cu respect, Sandra Izbașa”, se arată în scrisoarea postată de Stana Izbașa pe contul ei de Facebook.

Glasul Ploieștean

Next Post

Oamenii de știință au găsit un anticorp care protejează împotriva tuturor tulpinilor de coronavirus

mar aug. 24 , 2021
Oamenii de știință au descoperit un anticorp care poate rezista la toate tulpinile cunoscute de coronavirus. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității din Washington din St. Louis, SUA. Potrivit materialului publicat pe siteul oficial al universității, experții au examinat mai întâi 43 de probe de […]

Citește și: