La data de 27 ianuarie 1945, Armata Roșie a eliberat lagărul de concentrare de la Auschwitz, lagăr aflat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Cracovia , locul unde naziștii şi-au perfecționat tehnicile de ucidere în masă asupra deținuților.
Un prim lagăr pentru prizonieri a fost înființat aici în 1940, dar peste numai un an, în 1941, naziștii au construit aici un uriaș complex de lagăre de exterminare în care şi-au găsit sfârșitul peste 1,6 milioane de oameni.
Acest lagăr era deservit și de un important nod de cale ferată, cu 44 de linii paralele, care au fost folosite pentru transportul şi aducerea la moarte a milioane de deținuți din toată Europa.
Prizonierii care erau aduși la lagărul de exterminare erau repartizați printr-un simplu proces de selecție încă din gară, astfel că tinerii şi cei sănătoși erau trimiși la muncă, iar copiii, femeile, bătrânii şi infirmii erau trimiși direct în camerele de gazare.
De asemenea zeci de mii de prizonieri au fost selectați de doctorul Josef Mengele, numit și „îngerul morții de la Auschwitz”, pentru experimente medicale.
Printre cele mai atroce experimentele făcute de acesta s-a numărat injectarea unor substanțe chimice direct în ochii copiilor în încercarea de a le schimba culoarea, folosirea asupra deținuților a doze masive de radiații, injecții cu bacili ale diferitelor boli sau expunerea corpurilor deținuților la foc sau la diferite substanțe explozive sau chimice.
Alte experimente monstruoase au fost introducerea deținuților în cazane cu apă fierbinte pentru a vedea până la ce temperatură rezistă înainte să moară, amputări, disecții în viu și multe alte fapte abominabile.
Prizonieri care nu erau trimiși direct la camerele de gazare sau nu erau selectați pentru experimente, trebuiau să meargă la lucru unde munceau în condiții inimaginabile, fără hrană suficientă şi fără îngrijire medicală.
După câteva luni, marea majoritate a acestor deținuți murea din cauza frigului, a malnutriției sau a accidentelor de muncă, iar cei care reușeau totuși să supraviețuiască, erau trimiși în camerele de gazare. În ianuarie 1945, odată cu apropierea armatelor sovietice și pentru a șterge urmele acestor masacre, naziști au hotărât să distrugă orice urmă a crimelor lor, prin raderea de pe fața pământului a lagărului de la Auschwitz.
Astfel, multe dintre barăcile cu deținuți au căzut pradă incendiilor provocate intenționat, altele au fost distruse prin explozie. cu deținuți în interiorul lor, iar multe au fost pur și simplu bombardate de către naziști.
Însă datorită faptului că armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, o parte a lagărului de la Auschwitz a rămas nedistrusă, iar deținuții au trebuit să fie mutați rapid în alte lagăre.
Astfel, aproape 60.000 de deținuți ce scăpaseră pe moment de camerele de gazare, au fost încolonați şi obligați să pornească pe jos în așa numitul „marș al morții” spre lagărul de la Wodzislaw aflat la peste 70 kilometri distanță și unde aproximativ 15.000 de oameni au murit pe drum din cauza bolilor, a subnutriției sau pur și simplu uciși de către naziști.
După cum am mai spus, lagărul de la Auschwitz a fost eliberat de Armata Roșie la 27 ianuarie 1945 și deși mulți deținuți fuseseră evacuați de către naziști în alte lagăre, au mai fost găsiți abandonați, dar în viață, câteva mii de persoane, foști deținuți ai acestui lagăr al morții.
