Ploieștiul nu a primit niciun ban de la Guvern din fondul de rezervă bugetară. Vezi cât a primit fiecare primărie din județ


Guvernul a alocat, ieri, suma de 726.600.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale din întreaga țară, printre care se regăsesc și aproape toate localitățile prahovene.

Prin proiectele de hotărâre transmise de prefecturi, s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, în județul Prahova vor ajunge 19,8 milioane de lei, împărțiți în 102 dintre cele 104 localități prahovene.

Pe lista beneficiarilor fondurilor guvernamentale nu se află municipiul Ploiești și comuna Ariceștii Rahtivani.

Sumele alocate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, în tabelul de mai jos:

Glasul Ploieștean

Next Post

Eva’s Cake House din Ploiești, cofetăria care chiar îndulcește pe oricine cu produse 100% naturale

vin oct. 28 , 2022
Cofetăria Eva’s Cake House din Ploiești, situată pe str. Gheorghe Grigore Cantacuzino, nr.222, dovedește în fiecare zi că atunci când faci lucruri cu pasiune, suflet, responsabilitate și perseverență, ele ies foarte bine. Cofetăria Eva’s Cake House produce artizanal în laboratorul propriu prăjituri, torturi, cozonaci, candy bar-uri și multe alte dulciuri […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds